Exista Baia potrivita Pentru fiecare!

Desi este greu sa se gaseasca un anumit tipar de amenajare potrivit si placut oricui, datorita gusturilor atat de diverse, nu este complicat deloc sa gasiti modelul de amenajare ideal pentru dumneavoastra. Vestea buna este ca o baie perfecta exista pentru orice peroana si pentru orice spatiu chiar daca nu se poate realiza un tipar de "cum ar trebui sa fie baia ideala" ci doar unul cu tendinte ale anului in curs. Ghidandu-va dupa aceste tendinte si dupa anumite sfaturi despre amenajari, va puteti realiza o baie care sa va placa, in care sa va simtit cu adevarat bine. Vagi dar esentiale secrete sa le spunem asa, va pot ajuta sa obtine in casa proprie o baie nemaipomenita si tot odata unica. Primul aspect este legat de obiecte saitare necesare baii. Nu va poate spune nimeni ce culoare sa alegeti sau ce forme. In schimb vi se poate atrage atentia ca o cada este mai comoda din multe puncte de vedere decat un dus, o chiuveta mai mica este mai utila intr-un spatiu restrans, ca este bine sa aveti in loc de picior la chiuveta un spatiu pentru depozitare caci nu va fi niciodata in plus, ca spatiul liber in baie este esential sa ramana suficient cat a nu para ca este o camera sufocanta. 

Toate acestea, in goana reamenajarii le puteti uita si puteti esua in amenajarea unei bai potrivite, un singur element ales la o dimensiune nepotrivita putand strica planurile. Iata asadar caci nu este vorba numai despre culori sau forme ci si despre respectarea proportiilor unei incaperi si a ordinii in care totul trebuie asezat. Tot la acest capitol, nu privati baia de o cada spatioasa si relaxanta; economisiti spatiu cu celelalte obiecte sanitare sau mobilier de baie dar nu cu cada deoarece este esentiala unei bai in care sa va reincarcati bateriile. In privinta zugravelii, din nou, gusturile sunt variate si nu exista o culoare urata sau una frumoasa pentru toata lumea. Ceea ce va putem sfatui este ca o nuanta deschisa va lumina baia indiferent de dimensiunile sale, iar cu cat combinati cu mai mult bun gust si creativitate doua culori, cu atat va veti personaliza baia, facand-o cu totul speciala. Fara a trece peste obiectede de decor si spatii pentru depozitare, incercati ca niciodata, oricat spatiu aveti sa nu il ocupati cu dulapioare asezate pe podea. Alegeti-le pe cele suspendate deoarece sunt mereu la indemana si nu ocupa spatiu pe jos. Cat despre piesele decorative alese pentru baie, ele  nu trebuiesc sa lipseasca pentru a va da senzatia de familiar dar aveti grija sa nu fie multe sau sensibile la abur si nici asezate in locuri in care sa va incomodeze.

Acceleratul si Povestile lui - 3

Mai tarziu am aflat ca acesla era managerul. Putin câte putin ma apropii de compartimentul lor, la un moment dat, ma postez în fata usii si le cer voie sa stau lânga ei sa îi aud mai bine; caci rotile trenului fac si ele muzica lor, si greu poti descifra cine si la ce instrument cânta. Ma asez lânga tobosar si îi ascult pe toti cu gura cascata. Sunt fratii Secuta, din Boieni, Sighetul- Marmatiei. Cântecele sunt maramuresene, nu irlandeze, dar pentru urechea mea neprofesionista, toate îmi seamana... Ma pun lânga tobosar si încerc sa-l trag de limba. Dar limba lui e încâlcita. Îmi dau si repede seama de ce: o sticla de plastic, un lichid transparent cu margelute la gâtul sticlei este pasata între frati din când în când. „No, da horinca nu bei?” Îi refuz politicos si le ascult vorbele... si cele cântate si cele spuse între pauzele muzicale. Cei trei frati mostenesc aceasta meserie din mosi-stramosi; ei o transmit mai departe, mai ales daca au baieti. Si, Slava Domnului, toti fratii au. Ce nu au... sunt scolile de muzica; nici notele muzicale nu le stiu. Cânta „cum le vine”, din memorie. „Daca aud ceva la tv si-mi place, îmi ramâne în minte si pot mai apoi sa o cânt”, îmi spune Stefan, tobosarul. Acum vin de la ziua Politiei, de la Bucuresti, unde au cântat pe scena cu personalitatile muzicii populare românesti. 

Si clipele se scurg usor, acum nu mai îmi doresc sa treaca timpul asa repede. Acum trece însotit de sunete pe care urechea mea le aude în avanpremiera. Si îmi plac foarte mult. Mai ceva ca grupul Iza. Mai ceva ca doinele. Mai ceva ca Grigore Lese... Sau ceva din toti, combinat... .Pentru ca melodiile lor nu sunt numai de jale, ci si cu versrui haioase si foarte ritmate, îmi vine sa îl iau pe domnul manager la dans. M-as face de râs. Nu stiu pasii...Locul e mic...si s-ar uita ciudat la noi controlorul... care, de câte ori trece prin compartimentul nostru, ne face semn cu degetul aratator, dar nu spune nimic. „Daca tot vrei sa stii atâtea despre noi, hai în Maramu ”, îmi spune violonistul, fratele cel mare. Chiar e mare. Are parul sur, vâlvoi în cap, la bustul gol; i se vad doua foste tatuaje (unul cu un trandafir si celalalt cu o printesa). Si mânuiste vioara bordo cu atâta delicatete... „No, da horinca nu vrei domnule'?” ma întreaba de data aceasta chitaristul. La cât de bine m-au binedipsus, chiar ca as lua un gât. Dar, surpinzator, intr-un final se opreste trenul. Stattia: Miercurea-Ciuc. Sar ca arsa, îmi iau ramas bun în fuga de la ei si cobor, asa cum am urcat: gâfâind.

Acceleratul si Povestile lui - 2

Dobrogea, tara saraca... as scrie eu un articol despre ceea ce am vazut acolo. Sau mai exact, despre ceea ce nu am vazut. Caci, acolo nu e... UE! Nu este nici macar ploaie, nici iarba, nici recolta! Cum intri în inima judetelor Tulcea si Constanta, te apuca durerile. Niciun om fericit nu am vazut acolo... Doar fete tuciunii, arse de soare; toti sunt pesimisti, ultracredinciosi si visatori la venirea ploii, vazuta ca unica lor salvare. Am vazut oameni care vorbesc doar despre filmul Omul care a adus ploaia, pamântul neroditor, capra si fata vecinei care au sarit „gardul”, copilul lui Nadia Comanici; despre moarte, colaci si cruci de piatra, de mosteniri, de munci în Spania si Italia, despre soarta si noroc, maidanezi si politisti comunitari... Sunt saraci, dar beau cafea de la automate; mai toti au mobile agatate la gât. Au canalizare de curând, dar apa tot din fântâna scot. Economiile astea... Din cauza lipsei anturajului, oamenii vorbesc cu porcii, cu ratele. Beau mereu pe stomacul gol un pahar de tuica. Si un pahar pe stomacul plin, aproape plin, sau aproape gol. Am vazut acolo case de chirpici, case mai mici decât calul care statea în fata ei, poste de 4 metri, copai de lemn în loc de cazi si butoie cu apa statuta în care se balaceau copilasii. Si asta am vazut doar în câteva minute... 

Nu tu drumuri modernizate, nu tu cultura, nu tu educatie...Nimic, nici macar ploaie... Ceea ce vad acum pe geam, superba Vale a Prahovei, parca mai seamana a UE...Aici, totul e verde, mai plin de viata... Se contruiesc diverse case si fabrici, masinile circula neîncetat, natura le este prielnica locuitorilor... „No, da horinca nu bei? ”Iata si Baile Tusnad, ultima statie înainte de Ciuc. Ma duc pe culoar, sa-mi revad locurile pe care le-am vizitat de atâtea ori (cu cei de la crucea rosie, cu fostii colegi de liceu, cu familia si iubitii). Încerc sa-mi scot capul pe geam. Nu pot: ori sunt prea mica, ori geamul e prea înalt... Deodata, din compartimentul cu locurile 81-88, se aud acorduri de vioara. În primele clipe, cred ca e muzica irlandeza; ma astept sa vad în acel compartiment niste blonzi irlandezi cântând. Ce super!... Se aude din ce în ce mai clar chitara si toba... trenul a plecat, leganat fara sa stie de cântecele din vagonul 7. Ma apropii cu sfiala de compartimentul muzical, si mare mi-e mirarea când vad trei insi, blonzi, care seamana mult între ei, dar pentru care bag mâna în foc ca sunt români. Într-un colt, este si un al patrulea domn: mic de statura, cu un evantai în mâna.

Acceleratul si Povestile lui - 1

Cifre... Cât pe-aci sa pierd trenul în Predeal. Ma asez gâfâind pe locul 71 în vagonul 7, la clasa a doua, pe canapelele brune si jegoase. Tip scurt: Ah!... Canapele sunt fierbinti.. Este ora 19.47. Pâna acasa voi face doua ore si trei minute si ma voi opri în trei statii: Brasov, Sf. Gheorghe si Tusnad Bai. Abia astept sa ajung acasa, caci tabara asta cu oameni plicticosi nu mi-a placut deloc. În fata mea, o tanti la vreo 40 de ani, cu o bluza atât de mini ca i se vede buricul, si cu breton modern, îsi face curat prin genti (pardon, sacosele de rafie la moda pentru varsta a treia). A fost în Europa, acel complex de magazine din Bucuresti... Desface tot felul de pungi cu haine, ia preturile de pe camasile de noapte. Si pentru ca suntem singure în compartiment, pe una roz cu frunzulite mici si verzi chiar o probeaza. Sotul dânsei, a namila de om, la bustul gol, sta pe culoar, cu spatele pe usa compartimentului. Suntem „sub acoperire”, putem face orice aici... ma gândesc eu. Ma amuza doamna care, nestingherita, s-a hotarât sa-mi faca parada modei fara macar sa-i fi spus ceva... Ma afund în ziarul meu, ma simt eu rusinata de ce face doamna. Dar dânsa are chef de vorba. 

Aflu ca nu are copii. Nu avut când sa-i faca, e tare ocupata, toata ziua e pe drumuri. Saptamânal vine din Toplita în Bucuresti dupa marfa pe care, mai apoi o vinde în piata. Pe sot îl cheama Joncsi. E ungur. „De 35 de ani sunt maritata cu el si înca nu i-am învatat limba” îmi spune oftând. Ma tot foiesc pe canapelele înca încinse. Ma uit în oglinda compartimentului, cu speranta sa vad un om fericit; Nu vad nimic, oglinda e aburita si plina de pete de rugina, sau dejectii de muste; nu-mi dau seama. Cu toate ca usa este închisa si domnul Joncsi este înca tapetat pe partea cealalta a usii, vine un damf îngrozitor de la baie... Ma gândesc... Hm... cum ar fi fost daca as fi avut locul 17 sau 97... Si mai îngrozitor. Brrr... Nu e... UE Acceleratul acesta Bucuresti - Sighetul - Marmatiei duce cu el sute de pungi de rafie, dinacelea, uriase, albastre cu rosu; duce si miros de brânza, tuica, si multa transpiratie... Dupa ce doamna si-a pus recuzita înapoi în plase, se pune la somn. Eu, fericita, ca e liniste în sfârsit, îl scot pe domnul meu Geo, Geo Bogza, si continui incursiunile prin Basarabia, tara de pamânt... Ceea ce citesc îmi aduce aminte de începutul lunii iulie, pe care l-am petrecut în Dobrogea.