Cel mai mare regret al copilariei mele a fost ca nu m-am nascut baiat. Dar sa trecem cu gratie peste asta, are si existenta unei femei avantejele ei, chit sa in clipa asta I can't think of one. Am plasat-o pe Didi in primul rand de scaune, iar eu m-am ascuns undeva in lateral. Si apoi, timp de ora jumate, aproape fara oprire, am ras. Invatata cu un anume fel de spectacole, unde comicul se imbina de cele mai multe ori cu tragicul, am uitat complet ca exista si comedii ca atare, unde stai si razi si te relaxezi. Firile inclinate spre depresie, cum este si a mea, privesc la inceput cu destula suspiciune asemenea manifestari neserioase si frivole. Glumesc, evident. Vreau doar sa subliniez ce uimita am fost sa descopar ca pot rade atat de mult, cu atata usurinta. Asta nu inseamna in niciun caz ca spectacolul a fost facil. Pe cat de lejer si placut ne-a fost noua sa-l privim, pe atat de dificil imi inchipui ca a fost pentru Iures sa duca un asemenea text in spinare...
Sa fie pe rand vagabondul alcoolic care savureaza o conserva de fasole si care vorbeste duios cu castraveciorii murati (m-a bucurat nespus sa descopar ca nu-s singura pe lume, stiam eu ca de fapt e totul in regula cu mine), personaj care continea totusi acea urma de tragic pe care mi-o doream (sic), si care face trecerea spre Ivan al nostru din poveste, apoi Sf. Petru si Dumnezeu (dumnezeu a fost prezent cam in toate spectacolele unidramei, pare-se), dracii ai mici, scaraotchi, moartea, talpa-iadului etc. Treceri rapide de la un rol la altul, gesturi mici dar atat de graitoare, placerea jocului... toate astea si altele m-au facut sa-l apreciez si sa ma simt bine. Si sa vreau sa-i multumesc, ceea ce n-am facut deoarece sunt o fricoasa si deoarece stiam ca oricum va fi asaltat de oameni. ori bietul om poate avea nevoie de un somn bun in loc de patima spectatorilor. dar acum vorbesc ca un mosneag acrit. Nu-i frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu